Home » D:News » Te înroşeşti la faţă când bei alcool? Află ce spune acest lucru despre corpul tău

Te înroşeşti la faţă când bei alcool? Află ce spune acest lucru despre corpul tău

Te înroşeşti la faţă când bei alcool? Află ce spune acest lucru despre corpul tău
Publicat: 20.11.2013
Nu toţi cei care consumă alcool se „îmbujorează” intens – cei cărora li se întâmplă aşa ceva au o anumită caracteristică genetică, legată de o insuficienţă enzimatică. Recent, medicii sud-coreeni au descoperit o altă corelaţie importnată: persoanele care se înroşesc la faţă când beau alcool sunt mai predispuse la hipertensiune arterială, deci trebuie să aibă o grijă sporită de sănătatea lor.

Înroşirea feţei în cazul consumului de alcool este întâlnită mai des în rândul femeilor şi la persoanele originare din estul Asiei şi este considerată de medici drept un semn al unei sensibilităţi mai mari la alcool sau chiar de intoleranţă la această substanţă.

Fenomenul este legat de faptul că organismul acestor persoane nu poate descompune eficient acetaldehida, un produs rezultat din metabolizarea alcoolului; ca urmare, aceasta se acumulează în corp.

Dar această reacţie la alcool este asociată şi cu un risc pentru sănătate: persoanele care se înroşesc la faţă când beau alcool prezintă un risc mai mare de a dezvolta hipertensiune arterială, au descoperit cercetătorii de la Universitatea Naţională Chungnam, din Daejeon, Coreea de Sud.

Ei au studiat 1.763 de bărbaţi coreeni, dintre care 527 prezentau reacţia de înroşire a feţei asociat cu consumul de alcool, 948 nu prezentau această reacţie şi 288 nu consumau alcool.

Dintre cei care se înroşeau la faţă când beau, aceia care consumau mai mult de 4 băuturi alcoolice pe săptămână aveau un risc de hipertensiune de două ori mai mare decât cei care nu beau alcool; în schimb, cei care nu se înroşeau când beau prezentau un risc crescut de hipertensiune doar când beau mai mult de 8 băuturi alcoolice pe săptămână.

Cu alte cuvinte, cei care se înroşeau când beau aveau un risc crescut de a dezvolta hipertensiune arterială la niveluri de consum mai mici decât cei ce nu aveau reacţia de înroşire a feţei. Rezultatele au fost publicate în jurnalul Alcoholism: Clinical & Experimental Research.

Consumul excesiv de alcool este un factor de risc binecunoscut pentru apariţia hipertensiunii arteriale, iar aceste noi descoperiri sugerează că persoanele care prezintă reacţia de înroşire a feţei au un risc mai mare, chiar dacă beau mai puţin comparativ cu cei care nu prezintă acestă reacţie la alcool.

După opinia autorilor articolului, „medicii ar trebui să ia în considerare reacţia pacienţilor la alcool atunci când evaluează riscul acestora de a face hipertensiune.”

Persoanele care se înroşesc la faţă când consumă alcool au şi un risc mai mare de a dezvolta cancer al esofagului, au arătat cercetări anterioare. Pe de altă parte, alte studii arată că, în ţările unde o mare parte a populaţiei prezintă gena asociată cu această reacţie, rata alcoolismului este mai mică, poate din cauza efectelor neplăcute pe care le resimt, când consumă lacool, cei care nu pot metaboliza eficient acetaldehida.

Încă nu se ştie de ce această reacţie măreşte riscul apariţiei hipertensiunii, dar se crede că acumularea acetaldehidei ar fi cauza. E posibil, spun cercetătorii, ca acetaldehida să producă dilatarea vaselor de sânge din piele şi alte organe periferice, scăzând astfel fluxul sanguin spre organele centrale ale corpului; în acest caz, organismul ar încerca să compenseze alimentarea mai redusă cu sânge a acestor organe secretând hormoni care să mărească presiunea sângelui în vase (tensiunea arterială.)

Ca urmare a acestor descoperiri, specialiştii recomandă persoanelor care prezintă reacţia de înroşire a feţei la ingestia de alcool să limiteze  consumul de băuturi alcoolice, pentru a preveni apariţia hipertensiunii.

Sursa: Live Science

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Reddit și OpenAI au bătut palma! Ce se va întâmpla cu datele platformei?
Reddit și OpenAI au bătut palma! Ce se va întâmpla cu datele platformei?
Paul McCartney este primul muzician britanic miliardar
Paul McCartney este primul muzician britanic miliardar
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de seră
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de seră
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru a-și proteja dinții
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru a-și proteja dinții
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
Peter Buffett, compozitor, filantrop și fiul unuia dintre miliardarii de top ai lumii. „Viața este aleatorie, nici corectă, nici nedreaptă”
Peter Buffett, compozitor, filantrop și fiul unuia dintre miliardarii de top ai lumii. „Viața este aleatorie, nici corectă, ...
John Herschel și contribuțiile aduse astronomiei. „Respectul de sine este piatra de temelie a oricărei virtuți”
John Herschel și contribuțiile aduse astronomiei. „Respectul de sine este piatra de temelie a oricărei virtuți”
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
CRISPR ar putea trata orbirea moștenită, arată datele preliminare
CRISPR ar putea trata orbirea moștenită, arată datele preliminare
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului la doar 55 de ani-lumină depărtare
Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului la doar 55 de ani-lumină depărtare
Temperaturile anunțate de ANM! Cum va fi vremea până în iunie?
Temperaturile anunțate de ANM! Cum va fi vremea până în iunie?
Nume mari de la Hollywood s-au aliat pentru întoarcerea lui Kevin Spacey pe marile ecrane
Nume mari de la Hollywood s-au aliat pentru întoarcerea lui Kevin Spacey pe marile ecrane
O companie din China a lansat o mașină mai ieftină decât modelul Y de la Tesla
O companie din China a lansat o mașină mai ieftină decât modelul Y de la Tesla
În urmă cu 114 ani, Pământul trecea la o distanţă foarte mică pe lângă cometa lui Halley
În urmă cu 114 ani, Pământul trecea la o distanţă foarte mică pe lângă cometa lui Halley
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și Vladimir Putin
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și Vladimir Putin
Primul caz de gripă aviară la om transmisă de la vaci
Primul caz de gripă aviară la om transmisă de la vaci
Misterul piramidelor din Egipt, aproape de a fi rezolvat. Cum cred cercetătorii că au fost construite?
Misterul piramidelor din Egipt, aproape de a fi rezolvat. Cum cred cercetătorii că au fost construite?